Dor de tata

Când sunt copiii noştri mici,
Noi pentru ei,… suntem TĂTICI…
Ce gingaş e,… şi sună bine:
TĂTICULE, ... mi-e dor de tine!

Dar anii trec,… şi deodată,
Tu nu mai eşti TĂTIC, ci TATĂ.
Dar şi aşa,… tot sună bine…
TATĂ, ...îmi este dor de tine!

Copiii cresc,… nu te mai plac…
Din TATĂ, tu devii BABAC.
Şi vorba sună trist şi gol:
BABACULE, ... mai dă-mi un pol!

Eh,…viaţa e un foc de paie…
Şi vrei, nu vrei…ajungi TATAIE.
Iar vorba ta, în râs e luată:
TATAIE,…ia mai las-o baltă!

Şi-n anii care-ţi mai rămân,
Te vor numi… doar, ĂL BĂTRÂN.
Oh,… vorba lor te năuceşte:
BĂTRÂNE,... ce-ţi mai trebuieşte?

Copile, tu să ai ştiinţă…
Am fost un tată cu credinţă!
Şi din puţin, de-a fost sa fie,…
Eu am răbdat, şi ţi-am dat ţie!

Dar fă-mi, te rog, o bucurie!
La cimitir,… de vii la mine,…
Să-mi zici, ca în copilărie…
TĂTICULE,… mi-e dor de tine!...

Un comentariu:

Abonează-te (prin e-mail):

Dar din dar se face rai!