Anul Nou ...

Anul nou, revelion, cumpărături masive, încă o șansă să o facem lată din nou ... o șansă din păcate prost înțeleasă de mulți! Pentru mine acest eveniment este irelevant!
Adevărul este că în fiecare zi sau noapte poți face toate lucrurile pe care mulți le fac mai cu sete în această zi sau noapte. Dacă tot există o zi sau noapte care separă un șir de 365/366 de zile, aceasta ar trebuie să ne amintească de cu totul alte lucruri. Ar trebui să fie ziua în care ne oprim din cursa ”neînțeleaptă” a vieții  și ne analizăm propriul suflet / propria viață! Ar trebui să fie ziua în care tragem linie și nu calculăm bilanțul financiar, numărul de investiții (ne)profitabile, cât s-a scumpit benzina, gazul sau curentul, ci să ne întrebăm: ”Cum au trecut cele 31.536.000 de clipe (dar de la Dumnezeu) din acest an?” (Dacă o clipă bine trăită ar însemna în viața de dincolo $1 și o clipă prost trăită sau trăită fără rost -$1, care ar fi situația noastră financiară dincolo?) ... ”Câte decizii bune sau ”nebune” am luat anul acesta?” ... ”Având în vedere că viața trece foarte repede și va trebui cândva să plec, cât m-am pregătit eu pentru plecarea mea?” ... ”Fiind atât trup cât și suflet, cât am avut grijă de trup și câtă grijă am avut de suflet?” ... ”Din toți prietenii mei câți sunt adevărați, câți falși? Și din cei adevărați, pe câți i-am pierdut sau i-am dezamăgit?” ... ”Care sunt lucrurile rele din viața mea care trebuiau schimbate și nu l-am schimbat și care sunt lucrurile bune din viața mea pe care trebuia să le păstrez și le-am pierdut?” ... ”Dacă în noaptea aceasta de revelion, ar trebui să plec: Ce las în urma mea? Cu cine mă voi întâlni dincolo de poarta dintre lumi, care face diferența între minciună și adevăr? Din tot ce am trăit și sunt: cât e adevărat și cât e minciună? Oare cine va fi mai mulțumit de mine, de felul în care am trăit: Dumnezeu sau Diavolul?”
Timpul, deciziile, vorbele, faptele și gândurile sunt IREVERSIBILE!
Această zi ar trebui să fie ziua în care avem o șansă să ”ne naștem din nou” pentru că Iisus spune fiecărui suflet: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.” (adică cine nu renunță la tot ce-i rău și minciună în viața lui și nu începe o viață nouă și adevărată împreună cu Dumnezeu, nu se va bucura de frumusețile din Paradis;  însă se va bucura diavolul că a reușit să mai aducă încă un suflet în infern, chinuindu-l pe termen nelimitat!). Cei care spun că ceea ce scrie în Biblie sunt povești o spun pentru că ori nu au citit-o integral ori au citit lucruri care trebuie schimbate în viața lor, în care plăcerea, minciuna, interesele față de cei din jur, egoismul sunt puse la loc de cinste și nu pot fi părăsite ... eu am citit Biblia integral și nu am găsit măcar un lucru de care să zic ”e un lucru rău, nu este adevărat ce scrie aici!” ... Biblia trebuie citită cu inima (este exact ca și când ai fi lângă cineva drag și dincolo de priviri sau cuvinte, îi simți inima!), pentru că multe lucruri nici eu nu le-am înțeles de la început. Am observat până acum, că multe lucruri le înțeleg doar la timpul lor ... pentru că fiecare lucru își are timpul lui în viață!
Nu există om care să iubească adevărul și să nu-l găsească! Iar cel ce vrea să afle adevărul trebuie să știe că adevărul dincolo de orice definiție existentă pe pământ este o PERSOANĂ! Dacă nu te apropii de Adevăr, nu vei putea cunoaște adevărul pur, ci doar un amestec de minciună cu adevăr, fiecare picătură are un gust bun la început, dar când îți dai seama că nu e ceea ce ai căutat rămâi cu un gust amar și un minus de speranță, acest lucru repetându-se până la ultima clipă din clepsidra vieții tale!
Cu ocazia unei noi șanse de a începe un lucru bun în viața noastră, nu vă doresc altceva decât să cunoașteți acel Adevăr care este capabil să facă din fiecare suflet (iubitor, supus și credincios) un minunat înger de lumină!
Nu doresc tradiționalul ”La mulți ani!”, pentru că nu văd rostul acestei urări, eu nu sunt capabil să dau zile nimănui și la ce folos multe zile trăite degeaba în minciună.

”O viață (scurtă sau lungă) îți este de ajuns ca să o trăiești frumos!”

Nașterea Domnului (Crăciunul) - Pastorala IPS Bartolomeu - Crăciun 2010

Astăzi am citit pastorala IPS Bartolomeu și pot să spun că mi-a plăcut foarte mult. Sunt multe lucruri frumoase și adevărate totodată ... Așa că am selectat din pastorală, tot ceea ce am considerat că merită atenția noastră:

† B A R T O L O M E U
        Iubiţii mei fii sufleteşti,
Trăim realitatea unor vremuri, în care şi la noi în ţară, la fel ca peste tot în lume, Crăciunul se arată foarte devreme, scăldat într-o uriaşă risipă de lumini şi culori. Ai crede că toate jocurile de artificii ale lumii, ţâşnite-n văzduh şi sparte în milioane de jerbe sclipitoare, s-au aninat în copaci, pe balcoane, pe stâlpi, prin grădini, pe acoperişurile clădirilor, în ghirlande de văpăi sărbătoreşti.
Fireşte, întâia şi marea bucurie e a copiilor. Moş Crăciun, pe cât de bătrân, pe atât de ispititor, surâde din desagă şi făgăduieşte la nesfârşit. Părinţii i se supun cu mare lepădare de sine şi-i mută sacul sub crengile bradului festiv, coalizaţi într-o universală şi superbă amăgire a vârstei de cristal.
În nici o altă sărbătoare, tradiţia nu e atât de strâns îngemănată cu izvorul ei religios. Mai înaintea icoanei rituale şi a slujbei liturgice, colinda cântă la fereastră şi-L vesteşte pe Dumnezeu-Pruncul. În credinţă şi datină, copiii sunt înaintemergătorii preoţilor şi, poate, cei mai autentici ambasadori ai veşnicului Betleem, purtătorii adevăratei tradiţii a colindelor, care ne oferă o tainică înţelegere a sufletului acestei superbe sărbători.
Cei vechi ai noştri aveau o mai dreaptă înţelegere a Crăciunului decât o avem noi, mulţi din cei de azi. Copleşiţi de atâta simţ al istoriei, suntem tot mai aplecaţi să observăm pe un Iisus al ei, care s-a născut cândva cu aproape două mii de ani în urmă, o dată pentru totdeauna, a cărui întrupare o celebrăm printr-o amintire liturgică şi, eventual, printr-un ospăţ la care El nu a fost poftit.
        Iubiţii mei fii sufleteşti,
Sărbătorile de iarnă sunt o superbă celebrare a purităţii. Naşterea Domnului din Preacurata Fecioară, prospeţimea      Anului Nou, apele sfinţite ale Bobotezei, îngerescul chip al Sfântului Ioan, colindele, datinile,  bradul de Crăciun, toate sunt menite să ne sustragă mizeriilor endemice şi să ne aducă aminte că, cel puţin două săptămâni din an, putem fi mai buni la inimă, mai frumoşi în gândire şi mai curaţi la suflet.
Din păcate, există printre noi destui creştini care sărbătoresc un Crăciun fără Iisus, o Bobotează fără aghiasmă,  un Sfânt Ion fără Ioan şi, mai ales,  un An Nou într-un revelion perpetuu, fără sfârşit, condimentat cu narcotice vaporoase, straie impudice şi aburi etilici. Nimic alarmant, dacă o astfel de petrecere în lanţ nu  s-ar contura ca mod de viaţă al multora din tinerii noştri de azi, fără nici o apărare legiuită într-un  mediu din ce în ce mai  agresiv şi mai dizolvant.
Pornind de la premiza că planeta noastră este opera lui Dumnezeu, sunt un partizan al mişcărilor ecologiste, care nu-şi propun altceva decât refacerea şi menţinerea pământului în toată puritatea, frumuseţea şi rodnicia lui. Nu am auzit însă de un ecologism spiritual, de un curent  împotriva poluării sufletelor tinere, sistematic agresate de libertinajul mediatic care le inculcă  gustul pentru vulgaritate, pornografie, violenţă şi desfrâu.
Or, gustul viciat devine mentalitate, iar mentalitatea deviată răstoarnă valorile, consfinţind  anormalitatea drept normalitate,  în interiorul unei libertăţi prost înţelese şi rău folosite. Aceasta, însă, nu exclude neputinţa de a înţelege libertatea în sensul ei profund şi adevărat. Cum am înţeles-o noi?
Libertatea de a nu mai respecta regulile de circulaţie rutieră, libertatea de a devasta adăposturile din staţiile de autobuz, libertatea de a fi dezmăţaţi, libertatea televiziunii de a afişa neruşinarea, libertatea presei de a cultiva limbajul mitocănesc, calomnia şi asasinatul moral, libertatea copilului de a-şi sfida părinţii, libertatea mamei de a-şi ucide pruncul nenăscut, libertatea legii de a consfinţi anormalul drept normal, libertatea sindicalistului de a impune legea ciomagului, libertatea patronului de a-şi ascunde veniturile, libertatea frontierelor de a înstrăina bunuri culturale şi de a asigura invaziile nocive de tot felul, libertatea insului de a crede că poate oricând să facă ce vrea ...    Nu este liber cel care poate să facă şi să spună ce vrea, ci este liber cel care spune şi face ceea ce trebuie şi ceea ce este cuviincios.
Iubiţii mei fii sufleteşti,
Avem o lege pentru protecţia copilului, dar ea nu se resimte şi pe  micul ecran, şi cu atât mai puţin în şcolile publice unde funcţionează, obligatoriu, aşa-zisele programe de sănătate care-i învaţă pe copii cum să îmbătrânească vertiginos prin depravare planificată. Avem o lege antidrog, dar nu şi una antidezmăţ.   Avem o lege anticorupţie, dar nu şi una antiseducţie.
Avertismentul antialcoolic devine timid şi neputincios în vecinătatea imediată a beţivului proclamat erou. Ora de religie nu poate face mare lucru dacă eforturile Bisericii nu sunt sprijinite de instituţiile statului, de societatea civilă şi, nu în ultimul rând, de presă. Ne interesează copiii străzii, dar nu avem dreptul să-i  uităm pe copiii maidanului moral. Astăzi suntem într-o febrilă căutare de soluţii împotriva crizei şi a sărăciei, dar nu vom face nimic fără remediile spirituale împotriva acestei crime lente şi bine studiate care distruge conştiinţa tinerilor.
Zadarnic curăţim pământul de gunoaie dacă-l vom lăsa populat cu oameni deformaţi şi mutilaţi sufleteşte. Vă rog, părinţilor, ocrotiţi-vă copiii!
E vorba de viitorul nostru ca neam, popor şi patrie.
Un gând bun, şi copiii noştri vor primi cel mai frumos cadou de Sfintele Sărbători. La mulţi ani!

Sărbători fericite!

     Nașterea Domnului să reînvie în sufletul fiecăruia dintre voi bucuria, pacea, credința, speranța, iubirea și nu în ultimul rând echilibrul (pentru mulți dintre români, esențial în zilele de Crăciun!). Vă doresc tot binele și tot răul necesar pentru a cunoaște binele ... vă doresc atât clipe fericite alături de cei dragi, cât și clipe mai puțin fericite care să vă ajute să cunoașteți adevărul din jur. Consider că viața fără clipele amare nu ar mai fi la fel de interesantă. Fiecare lucru din viață este cu un rost! Uneori mâncarea prinde gust mai bun dacă pui câteva picături de lămâie. Adevărul în general nu place nimănui, dar din clipele dureroase, tot timpul ai ceva de învățat ... însă nu aș putea spune același lucru despre clipele de plăcere!
     Sărbători fericite!

Un buchet de gânduri frumoase ...

Şahul ne învaţă că, până chiar şi în cele mai mărunte hotărâri ale noastre, stă ascuns întreg eşecul ori tot succesul nostru.
În şah, ca şi în viaţă, e de ajuns să greşeşti o singură dată ca să pierzi totul.
Cum să fii fericit, când eşti mereu nemulţumit?!
Învăţând din înţelepciunea oamenilor luminaţi din vechime, putem spune că orb nu e cel care nu vede, ci cel care nu gândeşte.
Nefericit este cel care nu ştie ce vrea de la viaţă; cel care ştie ce vrea, îşi urmăreşte scopul… fericit.
Nu învăţa ca să fii deştept, ci, fii deştept şi învaţă!
Celui neîmplinit sufleteşte, nici un loc nu îi prieşte.
Moartea o vedem ca pe ceva normal şi asta, doar până când începe să fie vorba despre noi.
Pentru cel care o să ajungă în Rai, nu ştiu cât de îmbucurător va mai putea fi acest lucru, atunci când va afla că cea mai dragă persoană a sufletului său, se zbate neputincioasă în chinurile iadului.

Un mesaj de la Dumnezeu pentru fiecare suflet ...

Prietene! Atât vei putea să te apropii de Mine, cât vei putea să te lepezi de tine.
Urmează-Mă! Eu sunt calea, adevărul şi viaţa!
Fără cale, nu se poate merge; fără adevăr, nu se poate cunoaşte; fără viaţă, nu se poate trăi.
Eu sunt calea pe care trebuie să mergi, adevărul în care trebuie să crezi 
şi viaţa în care trebuie să nădăjduieşti.
Eu sunt calea, pe care nu e rătăcire; adevărul, care nu înşeală şi viaţa care nu are sfârşit.
Eu sunt calea cea dreaptă, adevărul cel prea înalt şi viaţa cea adevărată şi fericită.
Aşadar, ia-ţi crucea şi vino împreună cu Mine pe calea fericirii şi a luminii celei adevărate.

O milă ...

O milă am umblat cu plăcerea
Pe drum, ea de toate mi-a povestit.
Dar, neînțelept am rămas, și pierdut-am averea
Ce-o mai aveam, când la drum am pornit!
*** 
O milă am umblat cu durerea
Și nici un cuvânt, ea nu mi-a șoptit.
Dar, vai ce mult am învățat din tăcerea ...
Durerii ... ce greu, peste mine a venit!

____________________________________________
Din toate plăcerile lumii, nu ai ce să înveți ... !
O clipă de durere, în viața ta, e cea mai bună școală ... !
Nimic din lumea aceasta nu o să poată suplini clipa de durere și de amărăciune ...

Micul înger ...


Cândva, un copil aştepta să se nască. Atunci copilul l-a întrebat pe Dumnezeu:
   “Am aflat că vrei să mă trimiţi pe pământ mâine! Cum voi putea să trăiesc acolo fiind atât de mic şi de neajutorat?”
Dumnezeu i-a răspuns:
   “Am ales pentru tine un înger. Îngerul te va aştepta şi va avea grijă de tine.”
   “Dar …”, spuse copilul, “… aici în Rai nu făceam altceva decât să râd şi să cânt! Asta e tot ce-mi trebuie ca să fiu fericit!”
Dumnezeu i-a răspuns:
   “Îngerul tău va cânta pentru tine in fiecare zi. Tu vei simţi dragostea îngerului tău şi vei fi fericit!”
   “Şi …”, spuse copilul, ”cum voi înţelege ce-mi vor spune oamenii când eu nu cunosc limba lor?”
   ”Va fi uşor …”, spuse Dumnezeu, “Îngerul tău iţi va spune cele mai frumoase şi mai dulci cuvinte pe care le vei auzi vreodată, şi cu multă răbdare şi grijă îngerul te va ajuta să înveţi să vorbeşti!”
Copilul se uita atunci la Dumnezeu şi îl întrebă:
   ”Şi ce voi face când voi dori să vorbesc cu Tine?”
Dumnezeu zâmbi şi spuse:
   “Îngerul tău îţi va împreuna mâinile şi te va învăţa să te rogi!”
Copilul spuse:
   “Am auzit că pe pământ sunt oameni răi. Cine mă va apăra de ei?”
Dumnezeu îl luă în braţe şi-i spuse:
   “Îngerul tău te va apăra, chiar dacă asta va însemna să-şi rişte viaţa!!”
Copilul se uită trist şi spuse:
   “Dar voi fi întotdeauna nefericit pentru că nu Te voi mai putea vedea!”
Dumnezeu îl strânse în braţe şi îi spuse:
   “Îngerul tău îţi va vorbi mereu despre Mine şi te va învăţa calea către Mine, iar Eu voi fi mereu lângă tine.”
În acel moment era foarte multă linişte în Rai, dar de pe pământ începeau să se audă multe voci.
Atunci copilul a întrebat grăbit:
   “Doamne, dacă plec acum măcar spune-mi numele îngerului meu!”
   “Numele îngerului tău nu are importanţă ... Tu îi vei spune simplu:
MAMA!”

Un buchet de gânduri frumoase ...

Cei puternici cu fapta, cei slabi cu poveştile şi cu speranţa.
Omul inteligent este cel care percepe lucrurile din jurul său, în favoarea sa, iar prostul, în defavoarea sa. Pe unul ciripitul păsărilor îl încântă, iar pe celălalt îl irită.
Subtilitatea… arma omului rafinat.
Când banii devin mai importanţi ca educaţia, obrăznicia va deveni mai importantă decât buna-cuviinţă.
Mai bună o educaţie în copilărie, decât o corecţie la maturitate.
O pedeapsă bună îndreaptă, nu întărâtă.
Să nu îţi fie ruşine de copilul tău, ci doar de educaţia pe care nu ai fost capabil să i-o dăruieşti.
Ne asemuim prin bunătate şi ne deosebim prin răutate.
Cum vrei să fii fericit, fără să fi realizat nimic?!
Cel lipsit de vreo bogăţie interioară, se va simţi sărac orice ar dobândi.
Când eşti bun, pe omul rău îl doare, că nu i te asemeni lui.
Ai răbdare cu copilul tău, altfel nici el nu va şti să aibă răbdare cu bătrâneţea ta.

Sfântul Nicolae – Moș Nicolae

Despre Sfântul Ierarh Nicolae
Sfântul Ierarh Nicolae s-a născut în localitatea Patara din Asia Mică, în a doua jumătate a secolului al III-lea.
Participă în calitate de episcop la primul sinod ecumenic ținut la Niceea în anul 325. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu este Fiului lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. La acest sinod este recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei. Atât de puternic a argumentat Nicolae și atât de încăpățânat a fost Arie, încât, îngrijorat de ruptura care se putea face in Biserică, viitorul sfânt i-a dat ereticului o palmă în cadrul sinodului. De la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, în 5 decembrie, celor neascultători să li se dea o joardă în semn de avertisment.
În colindele românești se cântă, în plină iarnă, despre florile dalbe, flori de măr. Dacă ne întrebăm de ce de măr, trebuie să știm că bătrânii noștri cunoșteau că acea joardă a Sfântului Nicolae trebuie sa fie una de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Nașterea Domnului, însemna că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguța flori albe.
Sfântul Nicolae a avut măsura lucrurilor atât de bună, încât a știut că după mustrare se cere mângâiere și că încercările vieții pot fi pentru unii prea apăsătoare. A dăruit mult săracilor, a liniștit pe întristați, a vindecat cu putere de la Dumnezeu pe bolnavi, arătând lumii slava Tatălui ceresc.
Moare în anul 340, iar din anul 1087, moaștele sale se păstrează la Bari, în sudul Italiei.

Sfântul Nicolae – Moș Nicolae
În tradițiile românești Moș Nicolae are atribuții străine de statutul său ierarhic: apare pe un cal alb, aluzie la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzește soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină și căldură, ajuta văduvele, orfanii și fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor și salvează de la înec corăbierii și apără soldații pe timp de război.

***

     Fie ca de sărbătoarea Sf. Ier. Nicolae ... să ne încălzim inimile în rugăciune, pentru a topi țurțurii necredinței și ai deznădejdii. Să rupem din timpul nostru și să-l împărțim cu cei dragi. Să zâmbim în ciuda lucrurilor dureroase din jurul nostru, pentru că un zâmbet este un plus de frumusețe și un plus de speranță pentru noi și pentru cei ce ne privesc ... Să ne aducem aminte de cei care duc o viață grea, cu multe lipsuri și să rupem măcar puțin din multul nostru (care până la urmă este dăruit de Dumnezeu ... fără ajutorul lui nu am fi putut avea ceea ce avem) și să-l împărțim cu ei (pentru că DAR din DAR se face RAI). Să ne gândim că avem și suflet! Deci  să-i dăm și lui măcar o ”firmitură” din Cuvântul lui Dumnezeu ... 5 minute din 1440 cât are o zi, nu sunt multe să le sacrificăm pentru noi și pentru Cel care ni le-a dat pe toate până acum ... Nu trebuie să  așteptăm o minune în viața noastră ca să ne dăm seama că viața însăși este o minune! 
     Să trăim înțelept fiecare clipă!

Câteva cuvinte despre viață ...

Gânduri despre viață:                                                                   
     
     În şah, ca şi în viaţă, e de ajuns să greşeşti o singură dată ca să pierzi totul.
     Viaţa este o competiţie nu cu alţii, ci cu noi înşine.
      Viaţa nu este o stiinţă exactă, este o artă.
     Viaţa este arta de a desena fără radieră.
     Viaţa este o îndelungată lecţie de umilinţă.
     Viaţa este un trandafir la care fiecare petală este o iluzie, iar fiecare spin o realitate.
     Viaţa nu e o răsplată, e o şansă pentru om.
     Viaţa nu este o enigmă ce trebuie dezlegată, ci o realitate care trebuie trăită.
     Nu contează ce ai în viață, ci pe cine ai în viață!
       Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e să ne dăruim Lui pe noi înşine, pe viaţă.

     ”Cuvintele Ecclesiastului, fiul lui David, rege în Ierusalim. Deşertăciunea deşertăciunilor, zice Ecclesiastul, deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni!” (Ecc. 1:1-2)
     ”Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele, pe care vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă”(Ioan 6:63)
     ”Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.” 
(Ioan 14:6)

Gândurile mele despre viață:                                                       
      
     Viaţa este un joc de şah contra diavolului, cu Dumnezeu în spate șoptindu-ți cea mai bună mutare.
     Viața este un dar de la Dumnezeu! Chiar dacă viața ta de acum este plină de greutați, nu dispera ... țintește spre cea viitoare ... cea de acum este doar un test scurt pentru a te cunoaște pe tine însuți și pentru a-ți alege locul etern!
     Viața este un examen unic de iubire, credință și curaj!

O poezie despre viață:                                                                    

Lupta vieţii

Copiii nu-nţeleg ce vor:

A plânge-i cuminţia lor.

Dar lucrul cel mai laş în lume
E un bărbat tânguitor.

Nimic nu-i mai de râs ca plânsul
În ochii unui luptător.

O luptă-i viaţa; deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor.

Pe seama cui? Eşti un nemernic
Când n-ai un ţel hotărâtor.

Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni,
Te lupţi pe seama tuturor.

E tragedie nălţătoare
Când, biruiţi, oştenii mor,

Dar sunt eroi de epopee
Când braţul li-e biruitor.

Comediant e cel ce plânge,
Şi-i un neom, că-i dezertor.

Oricare-ar fi sfârşitul luptei,
Să stai luptând, căci eşti dator.

Trăiesc acei ce vreau să lupte;
Iar cei fricoşi se plâng şi mor.

De-i vezi murind, să-i laşi să moară,
Căci moartea e menirea lor.


Un clip despre viață:____________________________

Trenul vieții

Viaţa este ca o călătorie cu trenul, urcăm si coborâm des, există accidente, surprize plăcute la unele staţii şi tristeţe adâncă la altele. Atunci când ne naştem şi urcăm în tren întâlnim oameni despre care credem că ne vor însoţi pe tot parcursul călătoriei noastre: părinţii noştri. Din păcate adevărul este altfel. Ei coboară la o staţie şi ne lasă pe noi fără dragostea şi ataşamentul lor, fără prietenia şi compania lor. E drept că în tren urcă alte persoane care vor ocupa un rol important în călătoria noastră. Aceste persoane sunt fraţii noştri, prietenii noştri şi acei oameni minunaţi pe care îi iubim. Unele dintre aceste persoane care urcă în tren privesc călătoria ca pe o plimbare scurtă, alţii găsesc numai tristeţe pe parcursul călătoriei. Şi mai există şi alţii în tren care sunt permanent prezenţi şi gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el. Unii lasă în urma lor când coboară un dor veşnic. Unii urcă şi coboară şi noi abia i-am observat. Ne miră faptul că unii pasageri pe care îi iubim cel mai mult se mută în alt vagon şi ne lasă singuri în această etapă a călătoriei noastre. Bineînţeles noi nu ne lăsăm opriţi şi ne străduim să-i găsim şi să ne înghesuim să trecem şi să ne mutăm în vagonul lor. Din păcate uneori nu ne putem aşeza lângă ei deoarece locul de lângă ei este deja ocupat. Nu face nimic... Aşa este călătoria plină de provocări, vise, fantezii, speranţe şi despărţiri, dar fără întoarcere. Deci trebuie să facem călătoria în felul cel mai bun posibil. Să încercăm să ieşim la capăt împreună cu cei care călătoresc împreună cu noi şi să căutăm ce este mai bun în fiecare dintre ei. Să ne aducem aminte că în orice etapă a călătoriei poate exista un tovarăş de-al nostru care va ezita şi care, probabil, are nevoie de înţelegerea noastră. Şi noi vom şovăi des şi va exista cineva care să ne înţeleagă. Misterul cel mare al călătoriei este că nu ştim când vom coborî definitiv din tren şi nici când vor coborî cei care călătoresc alături de noi, nici măcar cel care stă pe locul de lângă noi. Cred că o să fiu cuprins de-o duioşie atunci când cobor definitiv din tren. Da, cred acest lucru. Despărţirea de câţiva prieteni pe care i-am întalnit în timpul călătoriei va fi dureroasă. Va fi întristător să îi las singuri pe cei mai dragi mie, dar am speranţă că odată şi-o dată va veni gara centrală şi am senzaţia că am să-i văd sosind cu bagaje pe care înca nu le-au avut atunci când au urcat în tren. Ceea ce mă va face fericit este gândul că şi eu am avut partea mea în sporirea bagajelor lor şi în creşterea valorii acestora.
Dragii mei prieteni... Noi să ne străduim să avem o călătorie bună şi la sfârşit să putem spune că a meritat osteneala. Să încercăm să lăsăm după noi când coborâm un loc gol care lasă dor şi amintiri frumoase la cei care călătoresc mai departe.
 

Despre existența lui Dumnezeu ...

“Sǎ zicem: poate Dumnezeu existǎ, poate nu existǎ… Sǎ cântǎrim câştigul sau paguba pe care le-am avea dacǎ spunem cǎ Dumnezeu existǎ. Sunt douǎ posibilitǎţi:dacǎ câştigi, câştigi totul, dacǎ pierzi, nu pierzi nimic.Deci nu mai şovǎi, pariazǎ cǎ El existǎ!”
Blaise Pascal

"Fără credință, fără Dumnezeu, omul devine un animal rațional care vine de nicăieri și merge spre nicăieri."
Petre Țuțea

”Sunt două feluri de a-ţi trăi viaţa: UNUL - de a crede că nu există miracole, ALTUL - de a crede că totul este un miracol.      De ceea ce sunt sigur este că Dumnezeu există!”
”Dumnezeu este subtil, dar nu rău intenționat!”
Albert Einstein

"Sfânta Scriptură nu poate niciodată să mintă sau să rătăcească. Adevărurile ei sunt absolute şi neîndoielnice”
Gailileo Galilei

"BIBLIA este cartea al cărei conţinut mărturiseşte el singur originea-i divină. Ea ne descoperă cât de mare este vina noastră, cât de adâncă ne este căderea, dar şi cât de mare este dragostea lui Dumnezeu. BIBLIA este comoara mea cea mai de preţ, fără de care aş fi nenorocit”
Emanuel Kant

"Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu." 
Sf. Ev. Matei

”Dumnezeu este iubire.”
Sf. Ev. Ioan

Dragostea ....

     Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu invidiază, nu se laudă, nu se mândrește.  Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.  Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.  Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
     Dragostea nu cade niciodată!!!
(I Corinteni 13:4-8)

A XI-a poruncă

Ascultă, priveşte şi taci!...
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti.
Şi taci, să-nţelegi ce să faci...
Ascultă, priveşte şi taci!

Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi lacăt la gură
Şi-mploră doar sfintele moaşte -
Când simţi că păcatul te paşte!...

Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge -
Când simţi că duşmanul te-nvinge!

Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care eşti -
Aceeaşi piatră de moară -
Când braţele-ncep să te doară!...

Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!...
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!...

Dar din dar se face rai!