Unii oameni trec pe lângă noi atât de repede şi nu mai apucăm să-i cunoaştem. Alţii rămân mai mult, dar tot ne lasă cu ochii în soarele mirării. Putem fi dezamăgiţi de lucrurile pe care le cumpărăm, de vremurile pe care le trăim, de salariile pe care le avem. Nu e soluţia perfectă să nu ai aşteptări de nici un fel, pentru a nu fi dezamăgit niciodată.
Cea mai grea dezamăgire o trăim atunci când e vorba de oamenii cu care ne intersectăm pe şoseaua numită viaţă, iar cu cât umblăm cu ei mai mult la braţ, suferim mai mult când plimbarea se transformă într-o prăfuită rutină…
Putem fi dezamăgiţi de oamenii pe care-i stimăm, cum a fost dezamăgit Samuel de marele preot Eli. Bătrânul preot a fost modelul perfect pentru tânărul Samuel, dar totul s-a prăbuşit, pas cu pas, în câţiva ani!
Ne dezamăgesc până şi preoţii,…ne dezamăgesc profesorii şi formatorii de opinie, pentru că nu înţelegem suficient de bine, că şi ei sunt doar oameni, iar pe oameni trebuie să-i iubeşti, dar de încrezut, să te încrezi doar în Dumnezeu.
Putem fi dezamăgiţi de oamenii din casă, din propria familie, ca Iosif de fraţii lui, pentru că nici părinţilor, nici fraţilor , nici copiilor nu trebuie să le ridicăm piedestal. În familie, principiul rămâne să dăruieşti cât mai mult, pentru a putea fi motivant. Poate totuşi cândva obiceiul va deveni contagios…
Putem fi dezamăgiţi de cei în care ne-am investit întreaga viaţă, aşa cum Moise a făcut-o pentru poporul din pustie. Câtă vreme a trăit printre ei, adică timp de 40 de ani, l-au bârfit într-o veselie, iar când a murit l-au plâns o lună! Bun eşti de multe ori în ochii oamenilor, doar atunci când eşti mort…
Putem fi dezamăgiţi de noi înşine … ziua în care îţi vine să îţi arunci buletinul pe geam şi să te dai cu capul de pereţi. Petru a zis „Nu Te voi vinde niciodată” , apoi i-a cântat cocoşul…
Dezamăgiţi de cum ne purtăm, de cât suntem de sfinţi sau de deştepţi. Dar privind la rece, adică ieşind din frigider afară, ne dăm seama că dezamăgirea are şi o latură pozitivă esenţială.
Sila de propria persoană... se poate sfârşi... în lacrimile pocăinţei!…
Cea mai grea dezamăgire o trăim atunci când e vorba de oamenii cu care ne intersectăm pe şoseaua numită viaţă, iar cu cât umblăm cu ei mai mult la braţ, suferim mai mult când plimbarea se transformă într-o prăfuită rutină…
Putem fi dezamăgiţi de oamenii pe care-i stimăm, cum a fost dezamăgit Samuel de marele preot Eli. Bătrânul preot a fost modelul perfect pentru tânărul Samuel, dar totul s-a prăbuşit, pas cu pas, în câţiva ani!
Ne dezamăgesc până şi preoţii,…ne dezamăgesc profesorii şi formatorii de opinie, pentru că nu înţelegem suficient de bine, că şi ei sunt doar oameni, iar pe oameni trebuie să-i iubeşti, dar de încrezut, să te încrezi doar în Dumnezeu.
Putem fi dezamăgiţi de oamenii din casă, din propria familie, ca Iosif de fraţii lui, pentru că nici părinţilor, nici fraţilor , nici copiilor nu trebuie să le ridicăm piedestal. În familie, principiul rămâne să dăruieşti cât mai mult, pentru a putea fi motivant. Poate totuşi cândva obiceiul va deveni contagios…
Putem fi dezamăgiţi de cei în care ne-am investit întreaga viaţă, aşa cum Moise a făcut-o pentru poporul din pustie. Câtă vreme a trăit printre ei, adică timp de 40 de ani, l-au bârfit într-o veselie, iar când a murit l-au plâns o lună! Bun eşti de multe ori în ochii oamenilor, doar atunci când eşti mort…
Putem fi dezamăgiţi de noi înşine … ziua în care îţi vine să îţi arunci buletinul pe geam şi să te dai cu capul de pereţi. Petru a zis „Nu Te voi vinde niciodată” , apoi i-a cântat cocoşul…
Dezamăgiţi de cum ne purtăm, de cât suntem de sfinţi sau de deştepţi. Dar privind la rece, adică ieşind din frigider afară, ne dăm seama că dezamăgirea are şi o latură pozitivă esenţială.
Sila de propria persoană... se poate sfârşi... în lacrimile pocăinţei!…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu