De poţi ...

De poţi să faci pe prostu’ când altul te repede,
Făcând-o pe deşteptu’, şi c-un cuvânt nu-l cerţi,
De nu te-ncrezi în nimeni,… şi nimeni nu te crede,
De-ţi poţi ierta păcatul, dar altora nu-l ierţi,…

De nu amâni o clipă, un rău să împlineşti,
Şi dacă minţi mai tare, când alţii nu spun drept,
De-ţi place,… în iubire,… cu ură să izbeşti,
Şi totuşi îţi pui mască de sfânt sau înţelept,…

De te târăşti cu viermii,… şi-n visuri nu-ţi iei zborul,
Şi numai interesul îl sui la rang de ţel,…
De părăseşti învinsul şi treci cu-nvingătorul,…
Şi-i vinzi fără sfială,… pe amândoi la fel,

De rabzi să-ţi afli scrisul şi spusa tălmăcite,
Drept adevăr să-nşele mulţimea oarbă şi,…
Când vorbele şi fapta în vânt ţi-s risipite,
Tu, dându-le pe vale,… poţi altele scorni,

De poţi să faci întruna, dintr-un câştig o mie,…
Şi patria pe-o plată, s-o vinzi la primul semn,…
De nu-ţi plăteşti bănuţul luat cu datorie,
Dar tu să fii plătitul,… găseşti că-i drept şi demn,

De poţi să-ţi storci şi gândul, şi inima, şi nervii,
Îmbătrânite-n rele, să facă rele noi,…
Şi, sub nehotărâre,… plecându-te ca servii,
Când toţi strigă „’nainte!”, doar tu să strigi „’napoi!”,

Dacă, stând în mulţime te-mpăunezi semeţ,
Dar lângă cel puternic îngenunchezi slugarnic,
Şi pe duşmani sau prieteni, tratându-i cu dispreţ,
Te faci că ţii la dânşii,… dar îi înşeli amarnic,…

Dacă nu pierzi momentul să faci oriunde un rău
Şi-n umbra lui te-nlinişti,… ca-n umbra unui pom,

Al tău va fi Pământul,… cu tot prisosul său.
Vei fi-ntre domni Întîiul,… dar niciodată OM!!!