Fiecare dintre noi, încă din copilărie, am pus întrebări, … întrebări isteţe sau mai puţin isteţe, … sigur, direct proporţional cu coeficientul de gândire avut şi cultivat ...
Fără prea mult efort, fiecare am observat că întrebările variază în funcţie de subiectul ales, în funcţie de cel care întreabă şi cel care răspunde.
Omul este o fiinţă întrebătoare şi gânditoare. Uneori, îţi dai măsura şi arăţi de ce fel eşti, şi din felul în care întrebi. O întrebare bine pusă, are deja pe jumătate răspunsul, inclus în ea … şi desigur, mai sunt şi întrebări nebuneşti, şi întrebări fără răspuns, şi întrebări care nici măcar nu merită vreun răspuns.
Se va fi întâmplat în viaţă, să pui o întrebare cuiva şi să nu primeşti răspuns, sau răspunsul pe care l-ai primit să nu te fi mulţumit. Cum la fel de adevărat este, că şi tu ai fost întrebat în viaţă şi poate că nu ai ştiut ce să răspunzi. E firesc! Nimeni nu are răspuns la toate întrebările, decât singur Dumnezeu!
Uneori Îl întrebăm şi pe Dumnezeu. Şi El ne răspunde, sau nu ne răspunde, după caz. Ceea ce este absolut sigur, este faptul că, va veni o clipă când El ne va întreba pe noi, şi noi vom fi aceia care trebuie să răspundem …
Chiar dacă oamenii ne întreabă câte proprietăţi posedăm sau câte „jucării” de lux ne-am achiziţionat, Dumnezeu nu ne va întreba nici în câte bănci ne-am păstrat banii, nici câte zero-uri a avut averea noastră şi evident nici câte proprietăţi sau jucării de lux am posedat. Ci, ne va întreba de suflet … de sufletul pentru care El şi-a vărsat până şi ultima picătură de sânge.
Majoritatea oamenilor mizează pe faptul că toată viaţa au mers la biserică, … pe faptul că ei cred în Dumnezeu şi că „nu au omorât pe nimeni” … Putem înţelege uşor că, Dumnezeu nu ne va întreba nici la ce biserică am mers şi nici dacă am crezut în El sau nu (că doar şi dracii cred şi se cutremură, nu-i aşa? …).
Majoritatea oamenilor care au mers toată viaţa la biserică sau „din când în când” cred că împlinind câteva forme, vor rezolva problema sufletului.
Dumnezeu nu ne va întreba ce religie am adoptat sau pozat, chiar dacă mulţi religioşi zic sau transmit indirect ideea „veniţi la noi, că noi suntem cei mai buni” sau “numai cu noi se merge în rai”. Probabil mulţi se gândesc că, dacă Dumnezeu de bani nu ne-ntreabă atunci e bine, sau dacă nu ne-ntreabă de religie sau de biserică e şi mai bine ...
La sfârşitul alergării noastre pe pământ, alergare mai lungă sau mai scurtă, Dumnezeu ne va cere socoteală de un singur lucru … de sufletul nostru! Chiar dacă Dumnezeu nu va întreba câţi bani am avut pe pământ, mulţi oameni vor încerca să negocieze cu Dumnezeu ... şi nu va ţine figura …
Problema capitală pentru cei care se bazează pe negocieri, în lumea noastră, în care majoritatea lucrurilor se învârt în jurul banilor, … este că Dumnezeu este nenegociabil şi incoruptibil … cu El nu poţi cădea la „mica înţelegere” … cu El trebuie să fii limpede şi corect la „marea înţelegere” … şi mai ales, fără şmecherii. Adică, să fii fairplay!
În Cerul Bunului Dumnezeu, nu vor intra oameni care par buni, … în Rai vor fi doar oameni, care nu şi-au vândut sufletul … nu doar pentru un blid de linte, sau pentru 30 de arginţi … dar, nici măcar pentru lumea întreagă!
Întrebarea cheie, mai înainte de a-ţi încheia călătoria, este:
«Ai tu numele scris în Cartea Vieţii?»
Dacă da, este bine … dacă nu, te-ai născut degeaba, ai făcut umbră pământului degeaba, te-ai zdrobit pentru tot felul de lucruri în zadar şi ai murit degeaba!
Tu poate crezi că mai ai foarte mult timp! Şi mâine, şi poimâine, şi săptămâna viitoare, şi la anu’ … şi, de ce nu, şi la anu’ şi la mulţi ani …
Prietene, revino-ţi! S-ar putea să nu mai ai cine ştie ce timp, … chiar dacă nu îţi vine să crezi lucrul acesta. Mulţi nu l-au crezut şi s-au ars … pe veşnicie! Fii deştept şi nu le imita isprava. Preţul sufletului e prea mare! Zice Domnul: „ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” … Dacă vei fi neserios şi necredincios, finalul va fi mult prea trist … nici nu-ţi poţi imagina! „Iar cine n-a fost aflat scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iezerul de foc.”
Aşadar, „Înţelepciune!” Ascultă, gândeşte şi decide bine !!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu